Taxe și impozite

Plata on-line a impozitelor

Acte necesare

Documentele necesare pentru diferite activități

Hotărâri ale CL

Hotărâri emise de Consiliul Local

SPCEP

Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor

Se distribuie cererile şi se preiau dosarele pentru ajutoare de încălzire, la Primăria Dej

Primăria Municipiului Dej a început, prin Serviciul Public de Asistenţă Socială Dej, acţiunea de distribuire şi preluare a cererilor şi declaraţiilor privind acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, lemne sau curent electric, pentru sezonul rece noiembrie 2017 – martie 2018.

Pot beneficia de acest drept familiile sau persoanele singure, al căror venit net pe membru de familie nu depăşeşte 615 lei.

Actele necesare la dosar sunt:

  • copie acte de identitate pentru toţi membrii familiei, sau alte persoane care locuiesc la adresa respectivă;
  • adeverinţă de la administratorul asociaţiei de proprietari/locatari care să cuprindă numărul şi numele persoanelor care domiciliază la adresa pentru care se solicită ajutorul pentru încălzire, iar pentru cei care locuiesc la case, copie a chitanţei de salubritate cu numărul de persoane pentru care se plăteşte;
  • acte privind veniturile pentru toţi membrii(cupon de pensie, adeverinţa de salar, etc.) pe luna anterioară;
  • copia facturii de furnizare gaze naturale, respectiv energie electrică, din luna anterioară;
  • viza Serviciului Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Dej;
  • viza Biroului Agricol din cadrul Primăriei Dej;
  • copii acte privind regimul juridic al locuinţei( act proprietate, contract închiriere/ comodat înregistrat la Finanţe);

Pentru persoanele care locuiesc cu alte persoane decât părinţii, se prezintă hotărârea de plasament, respectiv sentinţa de încredinţare.

Toate actele necesare, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru acordarea ajutorului de încălzire, precum şi preluarea cererilor şi depunerea dosarelor sau detalii suplimentare, se realizează la Poarta 2 a Primăriei Municipiul Dej, Serviciul Public de Asistenţă Socială.

 

 

BAREMELE DE ÎNCADRARE

BAREMELE DE ÎNCADRARE ŞI CUANTUMURILE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU GAZ METAN

•PANA LA 155 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDA 262 LEI

• ÎNTRE 155,1 LEI ŞI 210 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 190 LEI

• ÎNTRE 210,1 LEI ŞI 260 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 150LEI

• ÎNTRE 260,1 LEI ŞI 310 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 120 LEI

• ÎNTRE 310,1 LEI ŞI 355 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 90 LEI

• ÎNTRE 355,1 LEI ŞI 425 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 70LEI

• ÎNTRE 425,1 LEI ŞI 480 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 45LEI

• ÎNTRE 480,1 LEI ŞI 540 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 35 LEI

• ÎNTRE 540,1 LEI ŞI 615 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 20 LEI

 

BAREMELE DE ÎNCADRARE ŞI CUANTUMURILE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU LEMNE

• PÂNĂ LA 155 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 54 LEI

• ÎNTRE 155,1 LEI SI 210 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 48 LEI

• ÎNTRE 210,1 LEI SI 260 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 44 LEI

• ÎNTRE 260,1 LEI SI 310 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 39 LEI

• ÎNTRE 310,1 LEI SI 355 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 34 LEI

• ÎNTRE 355,1 LEI SI 425 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 30 LEI

• ÎNTRE 425,1 LEI SI 480 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 26 LEI

• ÎNTRE 480,1 LEI SI 540 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 20 LEI

• ÎNTRE 540,1 LEI SI 615 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 16 LEI

 

BAREMELE DE ÎNCADRARE ŞI CUANTUMURILE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU CURENT ELECTRIC

•PANĂ LA 155 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDA 240 LEI

•ÎNTRE 155,1 LEI ŞI 210 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 216 LEI

• ÎNTRE 210,1 LEI ŞI 260 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 192 LEI

• ÎNTRE 260,1 LEI ŞI 310 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 168 LEI

• ÎNTRE 310,1 LEI ŞI 355 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 144 LEI

• ÎNTRE 355,1 LEI ŞI 425 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 120LEI

• ÎNTRE 425,1 LEI ŞI 480 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 96 LEI

• ÎNTRE 480,1 LEI ŞI 540 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 72 LEI

• ÎNTRE 540,1 LEI ŞI 615 LEI VENIT MEDIU/ PERSOANĂ SE ACORDĂ 48LEI

 

Primar

Morar Costan